Bătrână de 82 de ani, sfâșiată de un câine! Femeia a ajuns în stare gravă spital

Publicitate

Momente cumplite pentru o bătrână de 82 de ani! În timp ce își plimba animalul de companie pe stradă, femeia a fost atacată de un câine ciobănesc, care ar fi sărit gardul unei proprietăți private.

Bătrâna a ajuns în stare gravă la spital cu răni la mâini și picioare. Femeia este internată pe secţia de chirurgie plastică a spitalului judeţean de urgenţă din Baia Mare, iar ieri a beneficiat de mai multe transfuzii de sânge, semn că atacul a fost unul agresiv.

Incidentul a avut loc, miercuri, în localitatea Ocna Șugatag. Polițiștii au efectuat cercetări, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și dispunerea măsurilor legale.

„Polițiștii din Ocna Șugatag au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin și efectuează cercetări după ce, în dimineața acestei zile, au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi fost atacată de mai mulți câini.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că, în dimineața de 5 martie a.c, în jurul orei 09.00, în timp ce o femeie, de 82 de ani, s-ar fi deplasat pedestru din direcția Ocna Șugatag spre Budești ar fi fost mușcată de un câine.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. De îndată, polițiștii au identificat proprietarul câinilor, respectiv un bărbat, de 53 de ani”, a transmis IPJ Maramureș.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!