Au plonjat cu mașina în pârâu! Doi copii și doi adulți, la un pas de moarte! O femeie a ajuns la spital

Sursă foto: ISU Neamț
Publicitate

Doi copii și doi adulți s-au aflat la un pas de moarte, vineri de dimineață! Aceștia au ajuns cu mașina într-un pârâu. Autoturismul în care se aflau a derapat și apoi a căzut în apă.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, cele patru persoane s-au autoevacuat din vehicul. O femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Cel mai probabil, autoturismul a derapat din cauza zăpezii depusă pe carosabil. Accidentul teribil a avut loc în satul Cuejdi, comuna Gârcina, județul Neamț.

„În această dimineață, în jurul orei 07:15, un accident rutier a fost anunțat prin apel la 112, în satul Cuejdi din comuna Gârcina. Un autoturism în care se aflau patru persoane, doi adulți și doi copii, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un pârâu din apropierea drumului.

La locul solicitării au intervenit echipaje de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, Serviciul de Ambulanță Județean și Inspectoratul de Poliție. Până la sosirea salvatorilor, toate cele patru persoane au reușit să se autoevacueze.

O femeie, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a suferit leziuni și a necesitat îngrijiri medicale. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Piatra-Neamț pentru investigații suplimentare”, a transmis ISU Neamț.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!