Accident înfiorător cu patru autovehicule implicate! Două persoane au rămas încarcerate. A fost solicitată intervenția elicopterului SMURD

Sursă foto: ISU Dolj
Publicitate

Un accident teribil s-a consumat, marți după-amiază, DN 6, între localitățile Leu și Coșoveni, în județul Dolj. În coliziunea deosebită de gravă, în care au fost implicate două TIR-uri, un autoturism şi o autoutilitară, două persoane au rămas încarcerate în propriul vehicul. Este vorba de un șofer, în vârstă de 70 de ani, și de o pasageră, de 74 de ani. După ce au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale mașinii, victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Dolj, la faţa locului s-au deplasat două ambulanţe (câte una de la SMURD şi SAJ), un elicopter SMURD, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere.

„La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Serviciului Rutier Dolj, care din primele cercetări au stabilit că un bărbat, de 77 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, între localitățile Leu și Coșoveni, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire a unui ansamblu de vehicule(TIR) ce circula în fața sa, condus de un bărbat, de 62 de ani, cetățean strain, intrând în coliziune cu un al doilea ansamblu de vehicule(TIR) condus de un bărbat de 75 de ani, din comuna Stoicănești, județul Olt, ce circula din sens opus.

În urma impactului, autoturismul a fost acroșat și de o autoutilitară condusă de un tânăr, de 32 de ani, din municipiul București, ce circula în același sens, care, la rândul său a fost proiectată în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 77 de ani și o femeie, de 74 de ani, pasageră în autoturismul acestuia, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.

De asemenea, conducătorul auto de 77 de ani nu a putut fi testat alcoolscop, iar în cazul celorlalți conducători auto rezultatele au fost negative. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidental, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a transmis IPJ Dolj.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!