O șoferiță și un pasager au fost răniți, vineri de dimineață, în urma impactului dintre două autoturisme. Cele două persoane accidentate au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Coliziunea dintre cele două mașini a avut loc pe drumul national 71, în afara localității Mircea Vodă. Vinovat pentru producerea accidentului ar fi un tânăr, de 30 de ani, din Brezoaele.
,,În această dimineață, 17 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Mircea Vodă.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 30 de ani, din comuna Brezoaele, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în afara localității Mircea Vodă, din direcția București către Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 44 de ani, din Fieni.
În urma coliziunii, șoferița și un pasager, de 77 de ani, din autoturismul acesteia au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Dâmbovița.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentelor Titu și Târgoviste, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.