Un motociclist de 18 ani s-a aflat la un pas de moarte, joi seara! Tânărul a ajuns de urgență la spital după ce a fost implicat într-un accident îngrozitor. Acesta s-a răsturnat cu motocicleta după ce a ratat o curbă. Accidentul a avut loc pe centura veche de ocolire a orașului Satu Mare.
„La data de 3 aprilie, în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe centura veche de ocolire a municipiului Satu Mare, între Drumul Județean 194 Lazuri și Drumul Național 19A.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 18 ani, din municipiul Satu Mare, pe fondul neadaptării vitezei în curbă, s-ar fi răsturnat cu un motociclu în afara părții carosabile. Din producerea evenimentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 18 ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Satu Mare.