63% din bugetul pe 2024 al Consiliului Județean Dâmbovița este dedicat dezvoltării și investițiilor!

Publicitate

În ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița a fost aprobat bugetul județului pe anului 2024, banii fiind împărțiți și structurați pe fiecare domeniu în parte, în încercarea de a se acoperi toate nevoile județului.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a subliniat că, încă din anul 2020, primul din mandatul său la șefia județului, prioritățile se vor concentra și acum pe investițiile în infrastructură, în sănătate și învățământ, dar și pe susținerea tuturor administrațiilor publice locale și asigurarea sumelor necesare cofinanțării proiectelor cu fonduri europene.

63% din buget (459 milioane lei) sunt destinate pentru dezvoltare și investiții și 37% (270 milioane lei) pentru funcționare.

„Alocând resurse financiare semnificative, îmbunătățim accesul dâmbovițenilor la servicii medicale de calitate și, în egală măsură, ne-am asigurat că avem fondurile necesare pentru a continua modernizarea drumurilor județene, dar și pentru a demara proiecte noi în infrastructura rutieră.

Prin bugetul anului 2024 suntem hotărâți să oferim o educație cât mai bună copiilor noștri, modernizând și dotând cât mai multe școli din județul Dâmbovița.

Programul Județean de Dezvoltare Locală va fi și anul acesta una dintre principalele surse de finanțare a proiectelor de investiții din toate localitățile județului Dâmbovița.

Pentru prima dată, bugetul Consiliului Județean are alocat peste 63% din totalul bugetului doar pentru investiții, niciodată nu a mai fost alocat în Dâmbovița un asemenea procent pentru investiții, banii sunt pentru investițiile în sănătate, drumuri, PJDL, mediu, învățământ. Avem alocată suma de 284 milioane lei.

153 de milioane de lei avem din fonduri PNRR, nerambursabile, doar pentru investițiile Consiliului Județean Dâmbovița.

37% din bugetul total este pentru funcționare. Nu cred că ați mai auzit un alt Consiliu Județean în România care să aibă o asemenea sumă pentru funcționare. Deci 37% din suma totală, adică 270 milioane lei, avem pentru funcționare și 459 milioane lei, 63% din total buget, pentru dezvoltare, pentru toate proiectele pe care le avem pe cont propriu sau în asociere cu unitățile administrativ teritoriale din județul Dâmbovița.

Dezvoltarea județului Dâmbovița este o muncă de echipă, iar pentru acest lucru vreau să le mulțumesc consilierilor județeni și tuturor colegilor din Consiliul Județean Dâmbovița”, a declarat Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!