Vloggerul Selly – petrecere cu peste 20 de persoane de ziua de naștere alături de maneliști celebri!

Publicitate

Vloggerul Selly a organizat ieri o petrecere de ziua de naștere, împlinind vârsta de 20 de ani. Din păcate însă, distracția a fost întreruptă de autorități, pentru că nu erau respectate restricțiile din pandemie impuse în cadrul unor astfel de evenimente.

Astfel, la acest eveniment privat au participat peste 20 de persoane, lucru total interzis în această perioadă. De asemenea, întregul eveniment a fost transmis live pe TikTok atât de Selly, cât și de ceilalți invitați, scrie Antena3.ro. La petrecere erau și doi dintre cei mai renumiți lăutari ai momentului, și anume Tzancă Uraganul și Costel Biju.

După ce au văzut imaginile, autoritățile s-au autosesizat și au intervenit pentru a pune capăt distracției ilegale. Astfel, polițiștii din Snagov au făcut verificări pentru a stabili cu exactitate unde are loc evenimentul. După indentificarea acestora, au fost aplicate amenzi în valoare de 15.000 lei. De asemenea, urmează ca toate persoanele prezente să fie identificate pentru a li se aplica sancțiunea legală.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!