Veste excelentă pentru cei care vor să meargă la mare în minivacanța de 1 Mai și Paște! CFR Călători suplimentează numărul trenurilor spre litoral

Publicitate

Veste excelentă pentru cei care vor să meargă de 1 Mai și de Paște la mare! CFR Călători a anunțat, astăzi, că va suplimenta numărul trenurilor, în minivacanța de la începutul lunii mai, fiind introduse garnituri suplimentare către destinațiile de vacanță.

Astfel, pentru a veni în întâmpinarea călătorilor și pentru a facilita deplasările către destinațiile dorite, compania feroviară a pregătit un program special. Potrivit comunicatului de presă emis de CFR Călători, în perioada minivacanței, cuprinsă între 30 aprilie și 6 mai 2024, pasagerii vor beneficia de o serie de trenuri suplimentare către destinații precum Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

Aceste trenuri vor pleca din principalele orașe ale țării, printre care se numără București Nord, Iași, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj Napoca și Brașov.

„Cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Paște, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinațiile de vacanță, dar și spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paște, CFR Călători va asigura un program de transport special.

Prin urmare, în perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj Napoca, Brașov.

De asemenea, și călătorii din alte regiuni au la dispoziție o serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur.

În zilele cu trafic crescut din această minivacanță, CFR Călători pune la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil”, se arată în comunicatul de presă.

Biletele în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipație, utilizând următoarele canale de vânzare:

-online, direct de pe www.cfrcalatori.ro;

-din aplicația mobilă – „CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);

-de la automatele de vânzare bilete din stații – https://www.cfrcalatori.ro/cum-sa-cumperi-bilet/

-direct de la casele de bilete din stații, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitorii autorizați (agenții de turism).

Pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% la cumpărarea cu anticipație sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiează de 90% reducere la călătoria cu vagoane clasa a 2-a.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!