USR propune adoptarea Legii Certificatului Verde. Oamenii vor avea la dispoziție 60 de zile să se vaccineze până la intrarea în vigoare a legii

Publicitate

USR susține că adoptarea Legii Certificatului Verde este o urgență națională în aceste vremuri în care transmiterea virusului trebuie limitată cât mai repede posibil. Potrivit unui comunicat al USR, această prevedere va fi depusă la Camera Deputaţilor sub forma unor amendamente la forma proiectului legislativ, care a trecut recent prin Senatul României, scrie Bizbrasov.ro.

De asemenea, USR anunță că va propune o perioadă de 60 de zile până la intrarea în vigoare a legii, astfel încât oamenii să aibă timp să-și pună la punct certificatul.

„În cele 60 de zile, angajaţii îşi vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului. După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajaţii nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului”, scrie în comunicat, potrivit Bizbrasov.ro.

Membrii USR susțin faptul că de când a apărut vaccinul s-a dovedit că doar imunizarea prin ser poate limita transmiterea virusului, motiv pentru care impunerea certificatului verde pentru accesul în spații închise este o necesitate de care România are nevoie. Totodată, aceștia susțin introducerea documentului pentru toate categoriile de personal, fiind o măsură de impulsionare a campaniei de vaccinare.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!