Fumatul pe străzi va fi interzis într-unul dintre cele mai mari orașe din Europa. Milano va deveni primul oraş din Italia care va aplica o interdicție aproape totală a fumatului în spațiul public. Măsură gândită de autoritățile din Milano va intra în vigoare chiar din prima zi a anului viitor.
Cei care nu respectă regula impusă de autoritățile locale riscă o amendă de 240 de euro. Noua măsura se va aplica atât localnicilor, cât și turiștilor, începând cu data de 1 ianuarie 2025.
Decizia de a interzice fumatul în spațiile publice din Milano face parte dintr-o campanie de combatere a poluării și de încurajare a localnicilor să-și protejeze sănătatea. Până acum, oamenii nu aveau voie să își aprindă țigara în anumite zone.
Măsura a fost primită cu bucurie de unii localnici. Alții, mai numeroși, sunt de părere că interzicerea fumatului nu va avea efectul așteptat de oficiali.
Noua interdicţie se aplică doar produselor tradiţionale din tutun, cum ar fi ţigările obişnuite, trabucurile şi ţigările de foi. În schimb, oamenii pot fuma în continuare ţigări electronice în aer liber.
Milano, al doilea oraş ca mărime din Italia, a interzis deja fumatul în locurile de joacă, cimitire, staţii de autobuz, parcuri şi baze sportive încă din 2021.