Descinderi de amploare în Dâmbovița! Patru bărbați și o femeie, membri ai aceleiași familii, reținuți pentru trafic de persoane, proxenetism și grup infracțional organizat

Publicitate

O amplă operațiune a polițiștilor și procurorilor DIICOT a avut loc joi în județul Dâmbovița, unde mascații au descins la locuințele unor persoane suspectate că ar fi pus bazele unei grupări de criminalitate organizată implicată în trafic de persoane și proxenetism. Cinci persoane, patru bărbați și o femeie, toate aflate în relații de rudenie, au fost reținute în urma anchetei.

Potrivit informațiilor furnizate de anchetatori, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a suspecților într-un dosar complex ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.

Din probele administrate până în prezent a reieșit că, începând cu luna decembrie 2023, cei cinci ar fi inițiat și constituit o grupare care a acționat coordonat până în luna iunie 2026. Scopul principal al rețelei ar fi fost obținerea unor importante beneficii financiare prin exploatarea sexuală a mai multor victime.

Anchetatorii susțin că persoanele vătămate erau adăpostite în diferite locații din România și Belgia, unde ar fi fost constrânse prin acte de violență fizică și psihică să practice prostituția. În alte situații, suspecții ar fi facilitat desfășurarea acestei activități, profitând financiar de pe urma victimelor.

,,Victimele ar fi fost adăpostite în diverse locații, de pe teritoriile României și Belgiei, unde ar fi fost obligate, prin acte de violenta fizică și psihică, la practicarea prostituției sau li s-ar fi înlesnit această activitate, în folosul material al persoanelor în cauză.

În urma a 6 percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 4 iunie 2026, au fost descoperite și ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă”, a precizat IPJ Dâmbovița.

În cadrul operațiunii desfășurate la data de 4 iunie 2026, polițiștii au efectuat șase percheziții domiciliare. În urma descinderilor au fost ridicate documente relevante pentru anchetă, dispozitive de stocare a datelor și alte mijloace de probă care urmează să fie analizate.

Tot joi, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor cinci suspecți pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!