S-a urcat beat criță la volan și a făcut accident! Este vorba de un bărbat din Glodeni, în vârstă de 56 de ani, care a lovit un autoturism staționat regulamentar, pe DJ 716, pe raza localității de domiciliu. Incidentul a avut loc joi seara.
După ce a fost testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul băut fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice necesare stabilirii concentrației de alcool.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
„La data de 21 mai a.c., în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pucioasa au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Glodeni.
Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 56 de ani, din comuna Glodeni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 716, în comuna Glodeni, ar fi acroșat un autoturism ce se afla staționat regulamentar.
În urma evenimentului, nu au fost rănite persoane”, a precizat IPJ Dâmbovița.














