O adolescentă de 14 ani, din Titu, a trecut prin momente de groază săptămâna trecută! Copila ar fi fost lovită cu un obiect contondent de tatăl său, pe fondul unui conflict spontan. Incidentul s-a consumat, joi, 14 mai, la orele amiezii, în locuința familiei.
Oamenii legii au intervenit rapid, iar în urma evaluării situației au constatat existența unui risc iminent pentru viața și integritatea fizică a minorei. În consecință, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tatălui agresor.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de violență în familie. Astăzi, 21 mai, acesta urmează să fie prezentat magistraților, care vor decide ce măsură preventivă va fi luată împotriva sa.
„La data de 20 mai a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, față de un bărbat, de 45 de ani, din Titu, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
Cercetările au evidențiat faptul că, la data de 14 mai a.c., în jurul orei 11:00, bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic și cu obiect contondent pe fiica sa, în vârstă de 14 ani.
Polițiștii au procedat la completarea Formularului de Evaluare a Riscului, reieșind faptul că există risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz”, a precizat IPJ Dâmbovița.














