Un bărbat de 39 de ani, din Perșinari, a făcut-o lată în seara de Bobotează! Acesta s-a urcat la volan fără permis, dar și beat criță. Fiind testat cu etilotestul, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii l-au depistat în urma unui control de rutină, efectuat pe raza localității Perșinari. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
,,La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgoviște, au oprit pentru control, în localitatea Perșinari, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Perșinari.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării acestuia în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice”, a precizat IPJ Dâmbovița.














