Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița organizează, în data de 15 ianuarie 2026, un amplu program dedicat Zilei Culturii Naționale.
Manifestările au ca parteneri: Consiliul Județean Dâmbovița, Arhiepiscopia Târgoviștei, Academia Oamenilor de Știință din România și Universitatea ”Valahia” din Târgoviște și vor avea loc la sediul central al bibliotecii din Strada Stelea nr. 2.
Programul manifestărilor va începe la ora 11:00 și include:
– Decernarea bursei „Banciu / Slove Muscelene” – O inițiativă menită să sprijine tineri cercetători și bibliotecari în domeniul culturii și digitalizării patrimoniului, continuând tradiția simpozionului „Slove Muscelene” dedicat promovării limbii române și a valorilor culturale naționale, inițiat de prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, președinte AOSR.
– Conferința „Târgoviștea și Drăculeștii la mijlocul secolului al XV-lea”, susținută de cercetător dr. Liviu Cîmpeanu, din cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu al Academiei Române.
– Vernisajul expoziției Picturi cu suflet, care cuprinde lucrările copiilor coordonați de Gabriela Anăstăsoaie.
– Vernisajul expoziției de grafică inspirată din lirica eminesciană a graficianului Alexandru Coman.
Evenimentul pune în lumină rolul istoric al Târgoviștei ca reședință domnească și readuce în atenție contribuția esențială a dinastiei Drăculeștilor în consolidarea statalității românești.
Anul 2026 marchează 550 de ani de la moartea lui Vlad Țepeș și 570 de ani de la începutul celei de a doua domnii a sa.


















