Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a convocat astăzi Comandamentul Energetic Național, pentru a doua reuniune din această săptămână, într-un context meteo dificil.
Oficialul a reamintit că, în data de 3 ianuarie, aproape 95.000 de gospodării din întreaga țară erau fără energie electrică din cauza condițiilor meteo nefavorabile. „În doar cinci zile, prin efortul susținut și coordonat al 340 de echipe din teren, peste 90% dintre acestea au fost reconectate la rețea, restul fiind în curs de soluționare.
Am înregistrat 5.288 de intervenții. Aproape 1.000 de oameni au fost mobilizați și continuă să lucreze în condiții extrem de grele, cu sprijinul a sute de utilaje: 45 de generatoare, utilaje de deszăpezire, macarale, autospeciale, autovehicule 4×4, drone și chiar un snowmobil, pentru intervenții în zone greu accesibile.

Ne așteaptă în continuare trei avertizări de vreme severă – ninsori abundente, viscol, polei și temperaturi de -10, -15 grade. Am coordonat toți operatorii pentru a fi pregătiți. Avem stocuri de cărbune, depozitele de gaze sunt umplute în proporție de aproape 70%, peste media Uniunii Europene de 58%.
În zilele geroase, consumul zilnic se apropie de 50 de milioane de metri cubi. Suntem pregătiți: producția internă de gaze naturale este astăzi de 23,7 milioane de metri cubi, iar în depozite aveam, de dimineață, 2,160 miliarde de metri cubi de gaze – cu peste 202 milioane de metri cubi mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut”, a transmis ministrul.
Ministerul Energiei dă asigurări populației că monitorizează situația permanent și se intervine rapid oriunde este nevoie: „Nu lăsăm pe nimeni în beznă. În fața iernii și a vremii extreme, răspunsul nostru este clar: organizare, muncă în teren și decizii ferme, pentru ca lumina și căldura să rămână în casele românilor”, a declarat Bogdan Ivan.

Vă reamintim că meteorologii au emis o informare de vreme rece și ger și trei coduri meteo: unul galben de ninsoare viscolită pentru sudul, centrul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei, centrul și sud-estul Munteniei, local Dobrogea, Carpații Meridionali și Orientali; un cod portocaliu de vânt puternic în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman și încă un cod portocaliu de viscol puternic și vizibilitate sub 50 m în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali la altitudini în general de peste 1700 m.
Vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a țării, astfel încât maximele vor fi cuprinse în general între -5 și 3 grade, cu valori mai ridicate în extremitatea de sud-est, spre 8…10 grade. Noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) va deveni geroasă în regiunile intracarpatice și izolat în rest, iar temperaturile minime ce se vor înregistra la nivelul țării se vor încadra în general între -15 și -5 grade.
Vineri (9 ianuarie) vremea se va menține rece în vestul, nordul și centrul țării, cu temperaturi maxime cuprinse în general între -8 și -1 grad, iar noaptea va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei și izolat în Transilvania, unde se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între -15 și -10 grade.
Începând din seara zilei de vineri (9 ianuarie) aria precipitațiilor va cuprinde sud-vestul teritoriului. Acestea vor fi la început mixte și vor favoriza depunerile de polei, apoi vor predomina ninsorile.
Începând de sâmbătă (10 ianuarie) vremea va continua să se răcească la început în nord-estul și centrul țării, apoi și în rest, astfel că îndeosebi pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger până spre jumătatea lunii ianuarie.















