Impact devastator cu un copac! Un șofer de 44 de ani a murit pe loc în urma accidentului înfiorător. Bărbatul nu a avut nicio șansă de supraviețuire

Publicitate

Destin crunt pentru un șofer în vârstă de 44 de ani! Bărbatul a murit pe loc, joi la orele amiezii, după ce s-a izbit violent de un copac, în timp ce se deplasa pe DN 1, în afara localității Miercurea Sibiului, la limita cu județul Alba. Nenorocirea a avut loc în momentul în care bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat.

„La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de primă intervenție.

De asemenea, în sprijinul pompierilor sibieni au intervenit un echipaj SMURD din cadru ISU Alba și o ambulanță SAJ din județul Alba.

Ajunse la fața locului echipajele au găsit o persoană de sex masculin încarcerată și inconștientă. S-au efectuat manevre de descarcerare bărbatului la fața locului. Din nefericire acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestuia”, a transmis ISU Alba.

Oamenii legii au efectuat verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor nefericitului eveniment rutier. Totodată, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 1, la kilometrul 350, a avut loc un accident rutier.

Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că un bărbat de 44 de ani, din județul Sibiu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac. În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat”, a precizat IPJ Alba.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!