Un bebeluș de 3 săptămâni și-a pierdut viața după ce a fost implicat într-un accident înfiorător! Căruță în care se afla a fost spulberată de o mașină. Căruțașul era beat criță

Publicitate

Seara de vineri, 31 octombrie, a fost una de coșmar pentru o familie din județul Maramureș! În urma unui accident înfiorător, mezinul familiei și-a pierdut viața. Este vorba de un bebeluș de numai trei săptămâni.

Micuțul a fost transportat la spital, dar din cauza leziunilor grave a murit. Tot la unitatea sanitară au ajuns alte patru persoane rănite, pasagere în căruța implicată în coliziune. Accidentul mortal a avut loc în localitatea Suciu de Jos, județul Maramureș.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, căruțașul implicat în accident era beat. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cum s-a petrecut accidentul 

,,Din verificările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că un tânăr de 28 de ani care conducea un atelaj cu tracțiune animală, la un moment dat ar fi efectuat manevra de depășire a unui atelaj hipo, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus. În urma impactului, cinci persoane, care se aflau în atelajul cu tracțiune animală, au suferit leziuni corporale, fiind transportate la spital.

Din nefericire, în cazul unui minor, a fost constatat decesul. Atât tânărul, cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul tânărului, rezultatul testării a indicat concentrația de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis IPJ Maramureș.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!