Clipe de groază pe șosea! Motocicletă proiectată în șanț în urma unui accident cumplit! Motociclistul și o femeie, de urgență la spital

Publicitate

Momente teribile pe șosea în urma unui accident deosebit de grav! Un motociclist și o femeie, de 57 de ani, s-au aflat la un pas de moarte, după impactul dintre o motocicletă și un autoturism. Cele două victime au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Coliziunea s-a produs în localitatea Corni, județul Botoșani.

Accidentul s-a petrecut în momentul în care un șofer în vârstă de 82 de ani, care circula pe drumul principal, a efectuat un viraj la stânga cu intenția de a intra în curtea locuinței sale. Manevra s-a dovedit neinspirată: autoturismul a pătruns brusc pe traiectoria unui motociclist de 44 de ani, care venea din sens opus și nu a mai putut evita impactul.

În urma coliziunii violente, motocicleta a fost aruncată în șanțul de la marginea drumului, iar scenele de la fața locului au fost dramatice.

La scurt timp după producerea accidentului, la intervenție au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, precum și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.

„Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe un drum din localitatea Corni, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate un autoturism și o motocicletă.

Salvatorii au constatat că nu erau persoane încarcerate. Motociclistul, în vârstă de 43 de ani, și o femeie, în vârstă de 57 de ani, din mașină au avut nevoie de ajutor medical. Aceștia au fost preluați de echipajele SMURD și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor”, a precizat ISU Botoșani.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!