UE respinge cererea Italiei de a deschide porturile sale migranților

Publicitate

Miniștrii de interne ai UE au refuzat să sprijine o propunere italiană de a deschide porturile europene pentru navele care transportă migranți.

Guvernele au fost de acord să sprijine paza de coastă libiană în eforturile sale și să intensifice deportările solicitanților de azil care au fost respinși.

“Deportările, în acest caz, sunt susținute de o politică comună în materie de vize. Asta înseamnă că acele țări care nu se conformează vor trebui să facă față restricțiilor de viză impuse de fiecare țară membră UE în parte” – a declarat Marco Minitti, ministrul italian de interne.

Italia intenționează să elaboreze un cod de conduită pentru ONG-uri, deoarece unii oficiali UE consideră că serviciile de salvare pe mare reprezintă un factor de atracție pentru potențialii imigranți.

“Respectăm principiile umanitare, prin principiul acțiunii umanitare, prin etica medicală, prin legea internațională privind refugiații și prin legea maritimă internațională, deoarece lucrăm pe mare. Așadar, suntem destul de clari în privința cadrului în care ne desfășurăm activitatea și ne îndoim că un Cod de Conduită îl va completa “, a declarat Aurélie Ponthieu de la “Doctors Without Frontiers”.

Italia a căutat ajutor și, la un moment dat, a amenințat că-și va închide porturile pentru navele umanitare străine.

Pentru a scăpa de războaie și sărăcie, peste 360 ​​000 de refugiați și migranți au sosit anul trecut pe țărmurile europene din Marea Mediterană. Peste 85.000 au ajuns, până în present, în Italia.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele