Luca Gabriel Puiu
Chindia Târgoviște continuă seria de senzație în Liga a II-a! Formația pregătită de Leo Grozavu a învins-o pe ASA Târgu Mureș cu scorul de 4-2, în deplasare, într-o partidă spectaculoasă din etapa a zecea a campionatului.
Târgoviștenii au oferit un adevărat recital ofensiv, cu patru goluri marcate în primele 30 de minute și o victorie care îi propulsează l pe podiumul clasamentului.
Sekou Camara a deschis scorul în secunda 48!
Chindia a început partida în forță, iar Sekou Camara, atacantul în vârstă de 29 de ani, a deschis scorul la doar 48 de secunde de la fluierul de start. Acesta a finalizat cu capul, după o pasă excelentă, cu exteriorul, oferită de Alexandru Băluță.
Atacantul sosit la Târgoviște în urmă cu aproximativ o lună nu s-a oprit aici. Camara a reușit „dubla” în minutul 20, mărind avantajul oaspeților și confirmând forma excelentă arătată în tricoul Chindiei.
Spectacolul a continuat, iar în minutul 25, Daniel Celea a trimis mingea în propria poartă, după o fază în care balonul expediat de M. Cioiu a ajuns în zona fundașului târgoviștean. Chiar și așa, Chindia a rămas periculoasă, iar Alexandru Băluță și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 29, ducând scorul la 3-1.
Înainte de pauză, ASA Târgu Mureș a mai redus din diferență prin A. Moga, astfel că prima repriză s-a încheiat cu nu mai puțin de cinci goluri înscrise și cu formația lui Leo Grozavu în avantaj.
Rareș Mihai închide tabela! Neguț revine după accidentare
După pauză, jocul a devenit mai echilibrat, însă Chindia a continuat să gestioneze avantajul de pe tabelă. În minutul 75, Rareș Mihai, în vârstă de 19 ani, a punctat pentru formația târgovișteană, stabilind scorul final la 4-2.
O altă veste bună pentru Chindia a fost revenirea lui Cristian Neguț. Atacantul de 30 de ani a reintrat pe teren în jurul minutului 80, după ce a absentat în urma accidentării suferite în partida cu Concordia Chiajna, din etapa precedentă. Revenirea sa reprezintă un plus important pentru ofensiva echipei în perspectiva următoarelor confruntări.
Chindia, patru victorii consecutive și locul 3 în clasament!
Succesul de la Târgu Mureș confirmă forma excelentă a Chindiei Târgoviște, care ajunge la patru victorii consecutive în campionat. Cu 21 de puncte acumulate în primele zece etape și un golaveraj de +12, formația dâmbovițeană ocupă locul al treilea în clasamentul Ligii a II-a.
Târgoviștenii vor reveni pe teren duminică, 25 octombrie, când vor primi vizita formației Olimpia Satu Mare, pe Arena „Eugen Popescu”, de la ora 11:00.

















