Mercedes făcut zob pe o șosea din Dâmbovița! Momente teribile întâmpinate de șoferul autoturismului. Mașina victimei, proiectată în afara carosabilului

Publicitate

Accident rutier violent, marți dimineață, pe DN 72, în comuna I.L. Caragiale! Un autoturism Mercedes a fost implicat într-o coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă.

În urma impactului, autoturismul a fost făcută zob, fiind proiectat în afara părții carosabile. Totodată, șoferul acestuia, un bărbat de 50 de ani, din București, a fost rănit. Totodată, după ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, bucureșteanul a refuzat transportul la spital.

Vinovat pentru producerea accidentului ar fi conducătorul TIR-ului, un tânăr, de 35 de ani, din orașul Fieni. Acesta ar fi izbit în plin autoturismul, care a fost proiectat în afara părții carosabile.

Șoferii au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„Astăzi, 20 octombrie, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna I. L. Caragiale.

Din primele informații, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 35 de ani, din orașul Fieni, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă pe DN 72, în comuna I.L. Caragiale, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din municipiul București.

În urma accidentului, șoferul de 50 de ani a fost rănit, însă a refuzat transportul la spital, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului”, a precizat IPJ Dâmbovița.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Moreni, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și pompierii de la Detașamentul Târgoviște, cu un echipaj SMURD. De asemenea, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au acordat sprijin medical.

Pompierii au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea eventualelor pericole.

Publicitate