Tragedie pe calea ferată, duminică seara! O elevă de 17 ani și-a pierdut viața pe loc după ce a fost spulberată de un tren de călători. Accidentul feroviar a avut loc pe raza localității Comănești, județul Bacău.
Adolescenta nu a auzit semnalele numeroase din cauză că asculta muzică în căști şi nu s-ar fi asigurat în timp ce traversa calea ferată din oraş. Astfel, aceasta a fost lovită din plin de garnitura, care circula pe direcția Miercurea Ciuc – Mărășești, notează observatornews.ro.
În urma impactului, minora a fost aruncată la câțiva metri și izbită de pământ. După ce martorii au sunat disperați la 112, mai multe echipaje au intervenit la locul accidentului, însă nu au mai putut face nimic pentru a o salva adolescenta.
„Apelul la serviciul unic de urgență 112 a fost înregistrat la ora 18.21. În accident a fost implicat trenul Regio 5215 al operatorului feroviar de stat SNTFC CFR Călători, care plecase din Miercurea Ciuc la ora 16,12 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, stația CF Mărășești, la ora 20,55. Trenul a circulat conform livretului până la producerea accidentului, din cauza căruia a înregistrat o întârziere de 38 de minute. La destinație a ajuns întârziat cu 35 de minute”, scrie clubferoviar.ro.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.