Tragedie la început de săptămână! Trei bărbați și-ai pierdut viața într-un accident înfiorător, după ce o mașină și o autoutilitară s-au ciocnit violent. Impactul devastator s-a produs pe DN 19 E, între localitățile Sânlazăr și Chiraleu, județul Bihor.
Din nefericire, toate cele trei persoane implicate în accident au suferit leziuni grave, iar medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru ei, decât să declare decesul. Victimele aflate în cele două autovehicule au fost găsite de echipajele de intervenție încarcerate și inconștiente.
„La fața locului au fost mobilizate de urgență, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Echipajele de descarcerare au acționat pentru evacuarea celor trei victime dintre fiarele autovehiculelor, iar pompierii paramedici și echipajele medicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, cei trei bărbați nu au mai putut fi salvați, medicul declarând decesul acestora”, a transmis ISU Bihor.














