Momente de groază pe DN 7! O autocisternă cu 31 de tone de benzină s-a răsturnat. Șoferul, transportat de urgență la spital

Publicitate

Momente de panică pe DN 7, în zona localității argeșene Cotmeana, vineri, după ce o autocisternă încărcată cu aproximativ 31 de tone de benzină s-a răsturnat parțial în afara carosabilului. Accidentul a declanșat o intervenție complexă a echipajelor de urgență, în condițiile în care există scurgeri de combustibil și un risc major de incendiu.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, autovehicul s-a răsturnat pe lateral, iar benzina s-a scurs prin capacele de umplere amplasate în partea superioară a vehiculului. Pentru limitarea pericolului, au fost solicitate recipiente speciale pentru captarea combustibilului scurs.

Șoferul autocisternei a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Acesta era conștient și cooperant, însă prezenta multiple traumatisme. După acordarea primului ajutor de către paramedici, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

O bună perioadă de timp, circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers, iar în apropierea accidentului nu exista locuințe

Forțele de intervenție au asigurat măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor, evacuarea șoferilor blocați în trafic din cauza evenimentului produs, realizând și un perimetru de siguranță.

,,La fața locului acționează 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială CBRN, 1 autospecială de hidroperforare, 2 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă și 1 autocamion de intervenție cu bazine pentru captarea scurgerilor de benzină (2 cuburi).  Pompierii acționează cu spumogen pentru asupra cisterne pentru eliminarea riscului de aprindere a benzinei”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!