Taxa pe boală ar urma să fie eliminată doar pentru câteva categorii. Opoziția acuză Guvernul că a luat deja 30 milioane de euro, în trei luni

Publicitate

Aleșii nu renunță la taxa pe boală (contribuția de 10% din concediile medicale), ci doar ar urma să o elimine în cazul câtorva categorii de persoane: bolnavii de cancer, bolnavii cronici și tinerele mame.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat azi că taxa pe boală, introdusă printr-o Ordonanţă, este blocată în acest moment în Parlament, și că va discuta cu preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, pentru a trece ordonanţa foarte rapid, speră că săptămâna aceasta.

În privința concediilor medicale, el a declarat că acestea sunt un venit și nu este vorba în acest caz despre o supraimpozitare, însă susține că este de acord să se elimine pentru cei cu boli cronice, cei bolnavi de cancer, pentru tinerele mame.

„În primul rând, eu, Guvern, nu pot să vin cu ceva pentru că este un act normativ, o ordonanţă, care este în Parlament, aş încălca o decizie a CCR. Sunt ferm convins, colegii de la Parlament vor lua o decizie.

Concediile medicale sunt un venit. Până acum, ce am spus foarte clar, că pentru cei cu boli cronice, pentru cei bolnavi de cancer, pentru tinerele mame, sunt total de acord să se elimine. O să vorbesc cu domnul Simonis şi o să facem foarte rapid, sper săptămâna aceasta”, a completat Ciolacu.

Vă reamintim că, în luna februarie, Senatul a votat pentru eliminarea taxării cu 10% a concediilor medicale, după ce, anterior, comisiile de muncă şi de buget-finanţe au adoptat amendamentele necesare.

USR se opune acestei taxe și chiar a organizat luni, 1 aprilie, un protest la Ministerul Finanțelor.

Printr-un comunicat de presă, USR a transmis: „A mai trecut o săptămână în care Guvernul Ciolacu a luat, prin «taxa pe boală», bani din buzunarul românilor aflați în concediu medical, gravidelor care au sarcini cu risc, mamelor care de abia au născut și părinților cu copii bolnavi, inclusiv de cancer.

În total, de la 1 ianuarie încoace, Guvernul PSD-PNL a luat 30 de milioane de euro și va mai lua cel puțin încă 10 milioane de euro, în luna aprilie, în condițiile în care nu mai sunt șanse ca aberația să fie corectată până la finalul acestei luni. Totul, doar pentru ca PSD și PNL să aibă bani din care să plătească privilegiile, sinecurile și firmele de casă”.

Citată în comunicat, deputata USR Oana Țoiu a spus: „Au încasat 1 milion de euro pe lună doar de la angajatele gravide și de la cele care au născut de câteva zile, dar, în loc să ducă banii direct spre sănătate, doar au mărit numărul de șefi. Pentru buget, taxa pe boală e 0,0000001% din gaura creată de guvernarea PSD-PNL, dar pentru mame erau banii de scutece. Sunt 25.000 de părinți care deja aveau doar 75% din salariu în zilele în care stau cu copilul bolnav. Pentru cei 5.000 care își însoțesc copilul la chimioterapie, banii luați de Guvern din concediile lor medicale erau banii necesari spitalizării alături de copil, pentru că da, nu doar îl însoțesc, ci și plătesc pentru asta, chiar dacă sunt asigurați. Marți, în plenul Senatului, ar trebui să fie votul care poate repara nedreptatea, îi invit pe angajații bolnavi să aibă curaj să își spună experiența și să arate Coaliției PSD-PNL că nu sunt hoți care fraudează sistemul, așa cum au fost acuzați”, declară deputata USR Oana Țoiu, membru în Comisia pentru muncă din Camera Deputaților.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!