Tăvălugul austerității peste România. Premierul a prezentat primul pachet de măsuri fiscale, la finalul lunii iulie vine al doilea

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a prezentat, astăzi, o parte dintre măsurile incluse în pachetul fiscal ce vizează reducerea deficitului bugetar.

„Deficitul bugetar și absorbția fondurilor europene sunt cele două urgențe pe care le avem de gestionat în perioada următoare. Corectarea deficitului este o urgență și o prioritate națională”, a transmis astăzi prim-ministrul care a spus că, anul trecut, România a avut cel mai mare deficit bugetar din țările UE și al doilea cel mai mare din ultimii 30 de ani.

„Suntem în ceasul al 11-lea și nu trebuie să stăm până în ultimul ceas, când suntem total cu spatele la zid. Trebuie să le explicăm oamenilor cât de gravă este situația”, a mai spus Ilie Bolojan, punând accent pe împrumuturile haotice făcute în anii trecuți.

Pachetul de măsuri este unul care dă fiori, iar premierul a spus clar „nu mai putem continua în felul acesta. Ar fi consecințe: intrarea în incapacitate de plată a statului român, creditorii noștri nu ne-ar mai împrumuta și nu am putea acoperi cheltuielile statului, inclusiv salariile și pensiile. Accesul la fondurile europene sunt condiționate de reforma fiscală. (…) Am intra într-un risc, am intra într-o recesiune brutală, ceea ce ar însemna un șomaj puternic, un curs care s-ar deprecia masiv, acest lucru nu ni-l putem permite în momentul de față”, a mai transmis Ilie Bolojan.

Primul pachet de măsuri va fi pus în transparență în cursul zilei de mâine, urmând să fie aprobat prin asumarea răspunderii guvernului săptămâna viitoare, și va cuprinde:

– reașezarea TVA la două cote. „Astăzi avem 3 cote, de 5%, de 9% și de 19%, cele două cote la care propunem reașezarea sunt cea de 11% și de 21%. La cota redusă vor rămâne, așa cum a fost și până acum, medicamentele, alimentele, serviciile publice de apă și canalizare, apa pentru irigații, cărțile, lemnele de foc și energia termică”.

– Se propune ca industria HoReCa să rămână la acest nivel. „Acest lucru se va face în așa fel încât în luna octombrie să se facă o analiză din care să ne rezulte dacă ne-au crescut încasările din această zonă. Dacă ele nu vor crește în urma măsurilor care vor fi luate, atunci cu siguranță și această industrie are șanse mari ca de la sfârșitul anului să intre la cota ridicată. Toate celelalte componente vor fi la această cotă de 21%”.

– Creșterea accizelor. „E o creștere de bază de 10%, care se propune pentru băuturile alcoolice, combustibili. La motorină va funcționa o schemă de restituire parțială a acestei creșteri către companiile care asigură transportul în România în așa fel încât acest șoc să fie parțial atenuat. De asemenea, va crește și acciza pentru țigări”.

– CASS la pensii de peste 3.000 lei. „Un al treilea element important este creșterea numărului de contributori la CNAS. Avem puțin peste 6 milioane de contributori și avem peste 16 milioane de beneficiari. Practic, nu avem cum cu aceste dezechilibre totale să asigurăm salarizare bună în sănătate, condiții foarte bune pentru pacienți, investiții importante, prin urmare măsurile propuse urmăresc creșterea numărului de contributori. Ele înseamnă două direcții: aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) la pensiile mari de peste 3.000 lei și eliminarea unor excepții în așa fel încât să creștem numărul de contribuabili de la puțin peste 6 milioane la peste 8 milioane de contribuabili și măcar jumătate, nu o treime din beneficiari să contribuie la acest lucru. Ca să fac un calcul simplu, înseamnă că la o pensie de 4.000 lei se va plăti 10% pe diferența dintre 4.000 și 3.000, adică 100 lei”, a spus Ilie  Bolojan.

– Taxarea suplimentară a capitalurilor/impozit pe dividende de 16%. „Vom propune și vom adopta o măsură care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026 de majorare a impozitului pe dividende de la 10% la 16%. Toate celelalte pe care vi le-am precizat ar urma să intre în vigoare de la data de 1 august”.

– Taxarea suplimentară a profiturilor băncilor. „Băncile din România au unul dintre cele mai bune randamente ale capitalurilor din această parte a Europei și consider că pot contribui cu sume mai mari la veniturile bugetului de stat”, a mai spus prim-ministrul.

– Suprataxarea câștigurilor din jocuri de noroc „în așa fel încât statul să încaseze cu cel puțin 30% mai mult din această categorie de venituri”.

Al doilea pachet, care va fi adoptat la finalul lunii iulie, va completa aceste prime măsuri și „se va concentra pe corectarea nedreptăților, inechităților și pe îndeplinirea jaloanelor, astfel încât să putem accesa fondurile europene”.

 „Această ajustare pe care o propunem este un mix de creșteri de venituri, un mix de reduceri de cheltuieli și un mix de eșalonări de prioritizări de investiții în așa fel încât, în trei etape, în această vară, să reușim să venim cu trei pachete care să completeze aceste măsuri, încât pe de-o parte să răspundem unei urgențe în această primă etapă de a recâștiga încrederea în România, nu doar din punct de vedere al cetățenilor, dar mai ales pentru a recâștiga încrederea piețelor”, a precizat premierul.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!