Crimă terifiantă, duminică seara, în județul Ilfov! Doi soți, cu vârste de 50 și 52 de ani, au fost înjunghiați de către un bărbat care a pătruns în locuința lor. Femeia a murit în urma actului criminal, iar soțul acesteia a ajuns în stare gravă la spital.
Cel care a anunțat autoritățile în acest sens a fost fiul lor, care se afla și el în locuință. Două echipaje medicale s-au deplasat de urgență la locuința celor două victime, dar pentru femeie medicii nu au mai putut face nimic.
„La data de 5 martie a.c. în jurul orei 18:54, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către fiul victimelor, cu privire la faptul că, părinții săi au fost agresați fizic, prin înjunghiere, de către un bărbat.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Bragadiru pentru efectuarea activităților din competență, în cauză constatând că cele sesizate se confirmă și că persoana bănuită de comiterea faptelor nu se mai afla la adresa respectivă.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat și două echipaje medicale, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare au declarat decesul femeii, în vârstă de 50 de ani, iar pe bărbatul, în vârstă de 52 de ani, l-au transportat la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
În urma activităților efectuate, polițiștii orașului Bragadiru, împreună cu polițiștii de la acțiuni speciale, l-au identificat pe bărbatul bănuit de comitea faptelor și l-au depistat la domiciliul acestuia, în prezent aflându-se în custodia polițiștilor.
La acest moment, polițiștii efectuează verificări și investigații pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un conunicat IPJ Ilfov, potrivit romaniatv.net.
Agresorul a fost reținut de polițiști în scurt timp după ce a găsit la locuința sa. Se pare că, acesta ar fi fostul concubin a fetei victimelor, care a fugit de la locul crimei.