Clipe de coșmar la Iași! O fetiță de 4 ani, salvată de polițiștii locali dintr-o mașină încinsă la peste 50°C. „Orice minut poate fi fatal!”

Publicitate

Momente dramatice au avut loc luni după-amiază în municipiul Iași, unde o fetiță în vârstă de doar 4 ani a fost salvată la timp de polițiștii locali, după ce fusese lăsată singură într-un autoturism parcat în plin soare, în condițiile unui Cod roșu de caniculă. Intervenția rapidă a agenților a făcut diferența dintre viață și moarte.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 16:15, când un echipaj al Serviciului Siguranța Circulației din cadrul Poliției Locale Iași a observat copilul rămas singur în mașină. La acel moment, temperatura exterioară depășea 37 de grade Celsius la umbră, iar în habitaclul autoturismului aceasta ajunsese la peste 50 de grade, transformând mașina într-o adevărată capcană.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale, micuța a stat singură în autoturism mai bine de 15 minute, fiind expusă unui risc major de asfixiere și șoc termic. Conștienți de gravitatea situației, polițiștii locali Lucian și Ciprian au deschis autoturismul și au scos imediat copilul, oferindu-i apă pentru hidratare și pentru scăderea temperaturii corpului.

În urma incidentului, tatăl copilului a fost sancționat conform prevederilor Legii nr. 61/1991, primind un avertisment pentru faptul că și-a lăsat copilul nesupravegheat într-un autoturism aflat în bătaia directă a soarelui.

„Totul e bine când se termină cu bine! Dar începem cu partea negativă!

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au aplicat măsurile legale față de tatăl unui minor, conform Legii nr. 61/1991 (cu avertisment), întrucât la ora 16.15 au observat minorul singur în autovehicul la o temperatură în atmosferă de peste 37*C la umbră, în contextul în care atenționările privindcodul roșude caniculă au fost transmise pe toate căile de comunicare – TV, audio, social-media, dar și de către autoritățile municipiului Iași.

În fapt, minorul a stat singur în autovehicul peste 15 minute, iar în autovehicul temperatura depășea 50*C. Copilul se afla în pericol iminent de asfixiere și șoc termic, astfel încât Lucian și Ciprian au procedat la deschiderea autovehiculului și extragerea lui din acesta, oferindu-i apă pentru hidratare și pentru a-i scădea temperatura corpului”, a transmis Poliția Locală Iași.

Autoritățile reamintesc că, în perioadele de caniculă extremă, temperaturile din interiorul unui autoturism cresc în doar câteva minute la valori care pot deveni letale. Specialiștii atrag atenția că niciun copil, persoană vârstnică sau animal de companie nu trebuie lăsat singur în mașină, indiferent de durata absenței șoferului.

„Subliniem ca în această perioadă este necesar să se evite pe cât posibil deplasările inutile și să nu lăsăm în interiorul autovehiculelor minori, persoane în etate sau animale de companie pentru a nu le pune viața în pericol. Orice minut poate fi fatal!”, se mia arată în comunicatul emis de Poliția Locală Iași.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!