Nenorocire pe șosea! Doi soți și-au pierdut viața după ce remorca unui camion încărcat cu colete s-a răsturnat peste mașina lor

Sursă foto: ISU Brăila
Publicitate

Sfârșit tragic pentru doi soți! Ambii și-au pierdut viața într-un accident devastator produs la începutul acestei săptămâni, pe DN 22, între localitatea Movila Miresii, județul Brăila. Cei doi au pierit în momentul în care semiremorca unui autocamion, încărcată cu colete, s-a desprins în mers, a pătruns pe contrasens și s-a prăbușit peste autoturismul în care se aflau cei doi soți.

Autocamionul era condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani, cetățean bulgar. În circumstanțe care urmează să fie stabilite de anchetatori, semiremorca atașată vehiculului s-a desprins și a ajuns pe sensul opus de mers, unde a lovit în plin autoturismul condus de o șoferiță, de 61 de ani, din Brăila. În mașină se afla și soțul acesteia, în vârstă de 66 de ani. Impactul a fost atât de violent, încât autoturismul a fost pur și simplu strivit sub greutatea remorcii.

Echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi soți, medicii fiind nevoiți să constate decesul acestora.

„Din primele date, se pare că un bărbat de 58 de ani, din Bulgaria, în timp ce conducea un autocamion pe DN 22 dinspre localitatea Movila Miresii către Brăila, remorca atașată acestuia s-ar fi desprins, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi lovit un autoturism care se deplasa dinspre Brăila către localitatea Movila Miresii, autoturism condus de o femeie de 61 de ani, din municipiu. În autoturism se afla în calitate de pasager soțul acesteia, un bărbat de 66 de ani, din municipiu. Din nefericire, în urma evenimentului, un echipaj SAJ care s-a deplasat la fața locului a constatat decesul celor două persoane aflate în autoturism”, a transmis IPJ Brăila.

Șoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs această tragedie.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!