Accident în lanț în Dâmbovița! Patru mașini implicate, o șoferiță dusă de urgență la spital

Publicitate

Momente de panică, marți la orele amiezii, pe DN 72, pe raza satului Valea Voievozilor, după un accident rutier în lanț! În urma impactului dintre patru mașini, o șoferiță a fost rănită. Aceasta a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Vinovat pentru producerea accidentului este un bărbat din Târgoviște, care a intrat cu autoturismul într-o autoutilitară, condusă de un șofer din Prahova. După coliziune, autoutilitara a fost proiectată în alte două autoturisme, iar unul dintre ele era condus de șoferița care a ajuns la spital.

„Din cercetările preliminare, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în localitatea Valea Voievozilor, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, de 27 de ani, din județul Prahova.

Ulterior, autoutilitara fost proiectată în două autoturisme conduse de o femeie, de 50 de ani, din comuna Gura Ocniței și de un bărbat, de 70 de ani, din municipiul Târgoviște. În urma impactului, șoferița de 50 de ani a fost rănită, fiind condusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Toți cei patru conducătorii auto au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD, iar Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, cu două autospeciale. Concomitent, au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!