Sfârșit cumplit pentru un copil de 13 ani! A fost lovit mortal de o betonieră în timp ce mergea cu bicicleta

Publicitate

Sfârșit cumplit  pentru un copil de 13 ani, miercuri după-amiază! Băiatul care se deplasa cu bicicleta a fost accidental mortal de către o betonieră. Se pare că șoferul vehiculului nu l-ar fi observat și și-a continuat drumul.

Tragedia a avut loc pe DN 15D, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui. Băiatul se îndrepta spre o fântână iar betoniera l-ar fi agățat cu partea metalică din spate. În urma accidentului, copilul a fost găsit inconștient și cu multiple traumatisme care i-au fost fatale.

“Victima a fost găsită în stare de inconştienţă şi cu multiple traumatisme produse în urma accidentului rutier. Copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, însă medicii ai fost nevoiţi să declare decesul”, a transmis ISU Vaslui.

Poliţiştii au luat în calcul și  varianta conform căreia şoferul betonierei ar fi acroşat copilul cu bara, fără să-şi dea seama, după care şi-a continuat drumul. Șoferul a fost prins de către poliție, iar acum este cercetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!