La Târgoviște, în paralel cu proiectul care vizează transformarea și modernizarea stadionului “Eugen Popescu”, continuă și lucrările la investiția ”Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament”, obiectiv situat în imediata vecinătate a Complexului Turistic de Natație Târgoviște și realizat în parteneriat cu Federația Română de Fotbal.
Conform contractului încheiat cu Primăria Târgoviște, FRF va achiziționa și va monta gazonul sintetic. Terenul are o suprafață de 9543.00 mp, va fi dotat cu sistem de iluminat, tribună de 300 de locuri și va permite desfășurarea în condiții excelente a antrenamentelor FC Chindia Târgoviște, inclusiv a grupelor de copii și juniori.
”Infrastructura este aproape gata, la acest moment Federația Română de Fotbal fiind deja notificată în vederea furnizării și montării, până la sfârșitul lunii, a gazonului sintetic. Este un teren sintetic de antrenament, un teren la dimensiuni standard, care va putea fi folosit atât de echipa mare a Chindiei, cât și de grupele de copii și juniori. La această dată se lucrează la infrastructură, în următoarele două, trei săptămâni vom fi în situația de a instala covorul sintetic, am făcut deja adresă către Federație, care asigură suprafața pentru acest teren”, a precizat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.














