Se lucrează! Când se va încheia modernizarea stadionului ”Eugen Popescu” de la Târgoviște

Publicitate

Se lucrează la modernizarea Stadionului municipal „Eugen Popescu” din Târgoviște!

Primarul municipiului, Cristian Stan, a făcut o vizită în teren la obiectiv, amintind că lucrările vor fi finalizatr în prima parte a anului viitor, iar târgoviștenii se vor putea bucura de unul dintre cele mai moderne stadioane din România

”Practic vom avea o arenă cu totul nouă la Târgoviște, echipată cu instalație de nocturnă, tribuna I (care va fi construită pe locația fostei tribune a doua) va fi complet acoperită, va fi reabilitată integral actuala tribună I, în general fiind îndeplinite toate condițiile pentru disputarea meciurilor de prima ligă”, a precizat edilul.

Potrivit acestuia, până la finele acestui an, vor fi ridicate fundațiile, va începe montarea tribunei noi, vor fi confecționați stâlpii pentru nocturnă și vor fi date toate comenzile de subansamble (nocturnă, echipamente antiseismice, echipamente de încălzire/răcire/ventilație, acoperiș, scaune, sistem drenaj și încălzire gazon etc.), ”astfel încât anul viitor construcția să decurgă foarte rapid”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!