Se întoarce spectacolul! Se întorc motoarele! Premieră la Moreni: CORB Trial Days, etapă oficială în calendarul Federației Române de Automobilism Sportiv

Publicitate

Moreniul se pregătește să devină capitala spectacolului off-road din România! Pentru prima dată, municipiul dâmbovițean intră oficial pe harta marilor competiții automobilistice, odată cu organizarea CORB Trial Days 2026, etapă inclusă în calendarul Federației Române de Automobilism Sportiv.

Între 29 – 31 mai 2026, Club Off Road București (CORB 44) aduce la Moreni, în zona Sângeriș, un nou concept de off-road, unde adrenalina, strategia și duelurile directe transformă fiecare start într-un adevărat spectacol.

Potrivit organizatorilor, Circuitul de Motocross & Off Road Moreni aduce nou un sistem eliminatoriu de tip piramidal, dueluri directe între echipaje, start simultan „în haită” – până la 6 echipaje pe traseu, calificări, semifinale și finale spectaculoase, departajare prin confruntare directă pe traseu.

Echipajele vor concura în clasele oficiale prevăzute în Regulamentul Sportiv al Comisiei Naționale de Off Road, plus categoria HOBBY – dedicată celor care vor să simtă adrenalina unei experiențe autentice și să descopere spiritul off-road-ului.

„Vor fi două zile în care tehnica, curajul și spectacolul pur se întâlnesc într-un format care nu te lasă să clipești: calificări pe clase,  finale care decid totul,  premiere oficială, party de închidere.

Se întoarce spectacolul! Se întorc motoarele!

Și pentru că vrem show adevărat: start simultan în calificări, dueluri directe, ritm nebun și acțiune continuă – exact genul de competiție pe care vrei s-o vezi LIVE”, este invitația primarului municipiului Moreni, Gabriel Purcaru.

Pentru cei care iubesc spectacolul motorsportului adevărat, Moreni devine destinația la final de mai.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!