Scene uluitoare consumate într-o benzinărie! Un tânăr a dat foc unei pompe de alimentare, a rănit un angajat și apoi a amenințat că se aruncă de la etaj. Bărbatul a fost reținut de polițiști

Publicitate

Momente șocante petrecute într-o benzinărie din Făget, în noaptea de joi spre vineri! Un tânăr de 34 de ani, beat criță, a incendiat o pompă de alimentare și a provocat arsuri unui angajat. După cele întâmplate în stația PECO, bărbatul a urcat într-un bloc si a sărit într-un balcon, amenințând că se aruncă în gol.

Polițiștii au intervenit rapid şi au reuşit să îl imobilizeze pe bărbat. Acum, acesta este acuzat de tentativă de omor calificat. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

,,La data de 04 septembrie 2025, în jurul orei 23:41, polițiștii din Făget au fost sesizați prin SNUAU 112, de către mai multe persoane, cu privire la faptul că o persoană ar fi incendiat pompa de alimentare a stației de carburant din Făget, iar ulterior s-a deplasat către un bloc ANL din localitate, unde a distrus geamul ușii de acces și a amenințat că se va sinucide.

Echipajul de intervenție deplasat la fața locului a reușit, prin dialog, să convingă persoana în cauză să renunțe la gestul extrem. Aceasta a fost imobilizată, încătușată și condusă la sediul poliției.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul de 34 de ani, ar fi consumat anterior o cantitate mare de alcool la terasa stației de combustibil, ulterior, acesta ar fi acționat pistolul de alimentare al unei pompe și ar fi aprins combustibilul cu o brichetă, provocând o degajare semnificativă de lichid inflamabil.

Incendiul a fost lichidat prompt de angajații stației, cu ajutorul unui extinctor. În timpul incidentului, bărbatul ar fi aruncat combustibil aprins asupra unuia dintre angajați, provocându-i arsuri la nivelul membrelor, după care a părăsit locul și s-a refugiat într-un bloc ANL din apropiere, unde a spart ușa de acces și a urcat până la etajul 3, amenințând că se va arunca.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prin incendiere, distrugere, lovire sau alte violențe precum și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus declinarea competenței către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea continuării cercetărilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat”, a precizat IPJ Timiș.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!