Scandal cu taxa pe boală. Asociațiile pacienților: „Boli cronice nu înseamnă doar cancer”

Publicitate

Scandal cu taxa pe boală între Guvern și pacienți, dar și între Guvern și opoziție!

Deși se vehicula ideea că, ajunsă la deputați, taxa pe boală va fi eliminată la pacienții oncologici, cei cronici și la femeile gravide, premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi în ședința de Guvern scutirea de la plata contribuţiei pentru indemnizaţiile de concediu medical în cazul mamelor cu copii bolnavi, a gravidelor, a pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi a cazurilor de urgenţă.

Practic au fost eliminați bolnavii cronici, care vor plăti 10% din concediile medicale, dar și gravidele care își iau concediu medical în timpul sarcinii.

„Dacă este nevoie, chemăm toată conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să lucreze azi la Guvern, pentru că acest act trebuie aprobat astăzi, fiindcă pentru oamenii aflați în suferință fiecare zi contează enorm”, a spus, printre altele, premierul. Prim-ministrul a subliniat că prin aceeași Ordonanță sunt alocați bani pentru mamele cu venituri mici. „

Imediat, Asociația pacienților cu afecțiuni cronice a reacționat și a anunțat, prin reprezentanții săi, că va ataca „pe toate căile posibile” orice act normativ care taxează banii pe concediile medicale.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) transmite public premierului Marcel Ciolacu faptul că persoanele care beneficiază de concedii medicale se bucură de un drept fundamental, concediul medical nefiind o sursă de venit: „Nu, domnule Prim-ministru, concediile medicale nu sunt o sursă de venit! Sunt incluse în dreptul fundamental al cetăţenilor acestei ţări şi nu pot fi tratate în alt fel! Şi, noi, cei din Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, vrem să va reamintim că boli cronice nu înseamnă doar cancer. La fel de invalidante sunt şi alte boli precum bolile cardiovasculare, AVC, scleroză multiplă, boli rare sau inflamatorii reumatismale. Ca să nu mai menţionăm tuberculoză sau HIV/SIDA. Şi din păcate, un pacient cu tuberculoză este nevoit să stea în concediu medical timp de şase luni sau doi ani. Să ştiţi că noi, pacienţii cronici nu ne-am dori să stăm în concediu medical. Ne-am dori să fim bine şi activi şi utili societăţii. Doar că uneori este imposibil”.

Potrivit deputatei USR Oana Țoiu, una dintre cele mai puternice voci publice, împotriva taxei pe boală, „a fost nevoie de 100 de zile de refuzuri. De ce au refuzat timp de 100 de zile să accepte că un părinte care își însoțește copilului la chimioterapie nu fraudează nimic? Au blocat în Parlament soluția noastră, depusă din prima zi, doar ca să ia 500.000 de euro pe zi. De ce au luat de la 20.000 de mame care au născut în 2024 din banii de concediu medical, afectându-le de acum timp de doi ani indemnizația de creștere a copilului? Ne bucurăm, dar avem și o uriașă îngrijorare. Faptul că au pitit ordonanța de urgență și că nu este în transparență înseamnă că se feresc de ceva, poate de bolnavii pe care îi uită sau poate vor încerca un truc de campanie cu un OUG neconstituțional”, spune deputata USR Oana Țoiu.

USR avertizează că anunțul premierului cu privire la taxa pe boală este doar o acțiune de imagine a lui Marcel Ciolacu pentru a se preface că rezolvă o problemă pe care tot guvernul condus de el a creat-o: „Taxa pe boală trebuie scoasă cu totul, nu doar parțial. Scoasă pentru toți părinții cu copii bolnavi, indiferent de diagnosticul acestora, pentru toți bolnavii, pentru că 10% mai puțin nu descurajează cu nimic pe cel ce își ia concediu medical degeaba, dar îi afectează fix pe cei care trebuie să cumpere medicamente”, explică Oana Țoiu.

Potrivit USR, de la intrarea în vigoare a taxei pe boală, Guvernul Ciolacu a încasat peste 30 de milioane de euro și va mai încasa și în luna aprilie câte 500.000 de euro pe zi până când noua ordonanță de urgență va intra în vigoare.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!