Personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a intervenit, sâmbătă și duminică, la 4.016 evenimente, 2.578 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.438 – situaţii de urgenţă.
Totodată, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 686 posibile infracţiuni, 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de duminică au fost dispuse măsuri preventive pentru 15 persoane.
Au fost prinşi în flagrant 128 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 132 de fapte penale, fiind depistate şi 13 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
Poliţiştii rutieri au acţionat la nivelul întregii ţari pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 129 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 307 de permise de conducere, dintre care 67 pentru consum de alcool şi cinci pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.
Poliţiştii şi jandarmii au constatat 3.925 de contravenţii, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei.
La rândul lor, pompierii au aplicat, pentru abaterile constatate, patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.500 de lei.
Pe parcursul perioadei amintite, pompierii au desfăşurat 1.188 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 76 pentru stingerea de incendii şi şase pentru descarcerare, fiind salvate opt persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situaţii de urgenţă, potrivit comunicatului MAI.














