S.O.S. al ministrului Sănătății. Peste jumătate dintre pacienții cu forme critice de COVID-19 sunt intubați

Publicitate

Valul trei al pandemiei de COVID-19, într-o scurtă analiză a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, care atrage atenția că, din totalul pacienţilor cu forme critice, mai mult de jumătate sunt pacienţi intubaţi, spre deosebire de începutul pandemiei când proporţia formelor severe şi critice era semnificativ mai redusă.

Totodată, ministrul a declarat că se observă scăderea vârstei pacienţilor infectaţi cu forme medii, severe şi critice, 167 de copii fiind în momentul de față internaţi, dintre care 16 sunt în secţia ATI, doi intubaţi.

”Acest val trei vine peste valurile anterioare care au lăsat în urma lor un număr de pacienţi la terapie intensivă. Acest val trei vine cu noi pacienţi care suplimentează deja numărul mare de pacienţi. Observăm o creştere a ratei de transmitere a virusului şi un număr mare de persoane infectate pornind de la un caz iniţial. Cu alte cuvinte, vedem familii întregi care vin la spital după puţină vreme de la infectarea primului membru al familiei”, a declarat ministrul Voiculescu.

”În spaţiul public există foarte mult zgomot. Cred că noi toţi suntem de acord că prioritatea zero este salvarea de vieţi şi limitarea la minimum a deceselor evitabile. De asemenea, o prioritate este la limitarea problemelor socio-economice care derivă de această situaţie. Acestea sunt priorităţile noastre”, a precizat Vlad Voiculescu astăzi, într-o conferință de presă.

În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 4.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Din păcate, tot în ultimele 24 de ore, s-au raportat 97 de decese (44 bărbați și 53 femei), inclusiv în Dâmbovița.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.714. Dintre acestea, 1.456 sunt internate la ATI, acesta reprezentând un nou record de la debutul pandemiei.

Dâmbovița a raportat 59 de cazuri noi, rata de incidență fiind de 2,72 per total județ.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!