Parlamentul a respins Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Doar 182 de parlamentari au votat pentru învestire, cu 51 de voturi sub pragul necesar. Votul deschide o nouă etapă a crizei politice, în timp ce PSD anunță că este pregătit să construiască o alternativă de guvernare, iar USR cere alegeri anticipate. Decizia se mută acum din nou la Cotroceni.
Ședința de plen a fost marcată de tensiuni și strategii politice. Deși parlamentarii PSD s-au aflat în sală, pentru a fi atins cvorumul necesar pentru ca ședința să nu fie amânată, ei au spus din bănci „prezent, nu votez”. Liderii AUR și PSD, George Simion și Sorin Grindeanu, au părăsit sala încă din timpul dezbaterilor.
Siegfried Mureșan: „Partidele care au declanșat criza politică au votat astăzi pentru prelungirea acesteia”
În timp ce premierul picat acuză partidele de opoziție de prelungirea crizei politice, liderul PSD anunță că este pregătit să construiască o alternativă de guvernare, iar președintele USR, Dominic Fritz, solicită declanșarea de alegeri anticipate pentru a debloca haosul din legislativ.
Într-o primă reacție după respingerea de către Parlament, Mureșan a declarat: „Partidele care au declanșat criza politică au votat astăzi pentru prelungirea acesteia. Așteptăm să vedem din partea președintelui României care sunt următorii pași. În acest ultim an, oamenii au dus greul stabilizării țării și vom lupta ca eforturile oamenilor sa nu fie în zadar”.
Sorin Grindeanu, președinte PSD : „România are nevoie urgent de Guvern”
O reacție imediată a avut și liderul PSD, Sorin Grindeanu, care a scris pe Facebook: „România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline care să schimbe direcția greșită! Suntem pregătiți să ne asumăm redresarea României”.
Apoi, într-o declarație de presă, liderul social democrat a mai spus: „Din păcate, România a pierdut 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și USR. Știau de la bun început că nu pot forma o majoritate, dar au insistat cu acest spectacol trist. Cred că a venit momentul să stăm cu toții la masă și să găsim o soluție pentru economie până nu va fi prea târziu pentru economia României (…). PSD este pregătit să construiască o alternativă la austeritatea de până acum. Îmi doresc ca toate forțele politice să susțină un program care să relanseze economia și să redea încrederea și speranța”, a mai declarat Sorin Grindeanu.
Dominic Fritz, liderul USR: „A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Într-un mesaj postat tot pe Facebook, liderul USR, Dominic Fritz, a cerut alegeri anticipate: „A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor. Criza politică creată de PSD și AUR afectează prețurile, afacerile românești și încrederea oamenilor în viitor. Cetățenii nu mai trebuie să se uite neputincioşi la haosul creat de PSD. USR cere alegeri anticipate”.

















