Incident grav consumat într-o școală din comuna Corbii Mari, în primele zile din noul an școlar! O elevă de 14 ani ar fi fost agresată sexual de un coleg, în vârstă tot de 14 ani, în timpul unei pauze.
În urma cercetărilor efectuare, adolescentul și-ar fi atins colega într-un mod cu caracter sexual. Cel care a anunțat Poliția cu privire la acest caz delicat a fost tatăl fetei. Bărbatul le-a relatat oamenilor legii că fiica sa ar fi fost agresată de un coleg în incinta unității de învățământ.
„La data de 8 septembrie, în jurul orei 14:50, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Corbii Mari, cu privire la faptul că fiica sa a fost agresată sexual de către un coleg, la școală.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că, la data de 8 septembrie, în jurul orei 14:35, un elev, în vârstă de 14 ani, în timp ce s-ar fi aflat în incinta unei unități de învățământ din comuna Corbii Mari, în pauza dintre cursuri, ar fi agresat sexual o elevă, de 14 ani, prin aceea că ar fi atins-o într-un mod sexual.
Dosar penal deschis de polițiști
Cazul a intrat imediat în atenția anchetatorilor. Polițiștii au întocmit un dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și toate împrejurările în care ar fi avut loc incidentul.
Mama fetei a fost prezentă la discuțiile cu polițiștii
Adolescentei i-a fost adusă la cunoștință, în prezența mamei sale, posibilitatea de a solicita un ordin de protecție provizoriu. Potrivit informațiilor furnizate de poliție, fata a refuzat.
Fiind vorba despre doi minori, identitatea acestora nu este făcută publică.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele cazului. Până la finalizarea procedurilor judiciare, acuzațiile investigate nu reprezintă o stabilire definitivă a vinovăției.
„Victimei i-a fost adusă la cunoștință, în prezența mamei, posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă a refuzat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
De asemenea, victimei, în prezența mamei sale, i-a fost adusă la cunoștință posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu”, a precizat IPJ Dâmbovița.

















