Reguli sanitare stricte odată cu redeschiderea școlilor. Principalele prevederi din ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății

Publicitate

Ministerele Educației și al Sănătății au finalizat ordinul comun privind măsurile pentru redeschiderea școlilor.

Printre cele mai importante prevederi se regăsesc:

Se recomandă distanțare de 1 metru între elevi, care vor purta masca în permanență. Preșcolarii nu sunt obligați să poarte mască.

Orele de curs în format fizic într-o clasă se suspendă la apariția unui caz de infectare cu SARS-COV2, în cazul grădinițelor și claselor primare, și a două cazuri pentru gimnaziu și liceu.

Închiderea întregii școli se decide punctual de către DSP împreună cu conducerea școlii, dacă apar cazuri în rândul profesorilor

Se suspendă orele în format fizic și se trece în online 14 zile în următoarele situații: suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune în următoarele situații:

  1. a) La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar. În această situație se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă.
  2. b) La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal se efectuează ancheta epidemiologică și testarea contacților acestuia. Conducerea unității de învățământ va decide în urma consultării DSP/DSPMB dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeași clasă sau suspendarea cursurilor, după caz.
  3. c) La apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal, se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă. Măsura suspendării este dispusă prin decizia conducerii unității de învățământ/instituției conexe, după consultarea DSP/DSPMB.

(2) DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar.

(3) La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul unității de învățământ. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.

DSP/DSPMB au obligaţia să informeze unitatea/instituția conexă/instituţia de învăţământ superior şi cabinetul medical din cadrul acestora despre fiecare caz confirmat pozitiv, la elevi/studenţi/personalul din unităţile/instituţiile de învăţământ în vederea întreprinderii măsurilor necesare.

Conducerile unităţilor de învăţământ/ unităților conexe desemnează un responsabil, dintre angajaţii proprii, cu atribuții de coordonare a activităților de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2. Persoana desemnată va fi în permanentă legătură cu personalul medico-sanitar, cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, DSP/DSPMB, precum și ai autorităţilor administraţiei publice locale.

Ordinul comun explică pe larg și care sunt cele trei scenarii:

Scenariul 1: Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori

– Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicare tuturor normelor de protecţie

Scenariul 2: Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000, dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori –

  1. a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie
  2. b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

Scenariul 3: Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori –

a) Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar

b )Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studii.

Pot continua școala online: personalul didactic din cadrul unităților de învățământ/conexe/instituțiilor de învățământ aflat în grupa de risc, respectiv vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară, poate desfășura activități didactice în sistem on-line numai în baza unei adeverințe emise de medicul de medicina muncii sau medicul curant (N.R.: Până acum se precizase doar medicul de medicina muncii). În acest caz conducerea unității /instituției va adapta orarul școlar în mod corespunzător sau va identifica alte soluții de derulare a cursurilor, dar și preşcolarii/elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardio-vasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiți de prezența fizică în școală.

Pentru preșcolarii/elevii menționați mai sus, conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional online.

De asemenea, preșcolarii/elevii care locuiesc împreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, după o evaluare medicală a persoanei respective, pot să nu se prezinte fizic la şcoală, la recomandarea medicului curant și cu acordul părinților/reprezentantului legal.

Preșcolarii/elevii cu dizabilităţi, care optează pentru participarea la cursuri, în funcție de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice. Măsurile de protecţie pentru învăţământul special, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, vor fi adaptate nevoilor acestora, cu avizul DSP/DSPMB.

La intrarea în şcoală şi pe coridoare, precum și la intrarea în fiecare clasă vor fi aşezate dispensere/flacoane cu soluţie dezinfectantă pentru mâini.

Uşile vor fi menţinute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact.

  • Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de minim 1 metru între elevi. Dacă configurația sălii de clasă (suprafață, mobilier etc) nu permite distanțarea fizică de minim 1 metru, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maxim posibilă între elevi.
  • Deplasarea elevilor în interiorul instituţiei trebuie limitată prin alocarea aceleiași săli pentru o singură clasă de elevi. Principiul de urmat este “1 clasă de elevi = 1 sală”;
  • Este interzis schimbul de obiecte personale;
  • Va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute şi la finalul zilei ;
  • Se recomandă evitarea experimentelor practice care necesită mişcare şi/sau interacţiune strânsă între elevi;
  • Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască în permanență, în sălile de clasă, în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior şi exterior.
  • Este obligatorie asigurarea permanentă a substanțelor dezinfectante și a prosoapelor din hârtie, de unică folosință la grupurile sanitare; sunt interzise uscătoarele electrice de mâini şi prosoapele din material textil;
  • Se va verifica realizarea curăţeniei zilnice şi a dezinfectării regulate a suprafeţelor atinse în mod frecvent, conform planului de curăţenie şi dezinfecţie de la nivelul unității;
  • Se va organiza mobilierul exterior (acolo unde este cazul) astfel încât să se păstreze distanţarea fizică;
  • Spaţiile de recreere prevăzute cu jucării de exterior vor fi curăţate, igienizate cu jet de apă şi apoi dezinfectate cu soluţii avizate pentru suprafeţe, zilnic şi înaintea începerii cursurilor fiecărui ciclu de învăţământ;
  • Accesul şi fluxul de persoane vor fi gestionate la intrarea în instituţia de învăţământ de către persoane desemnate de către conducerea unității de învăţământ;
  • Este recomandată intrarea prin mai multe căi de acces pentru a reduce fluxul de elevi. În cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanţării fizice a persoanelor care intră în instituţia de învăţământ este esenţială;

Conducerile unităților de învățământ preuniversitar/conexe pot stabili norme proprii cu privire la măsurarea temperaturii la intrarea în unitate.

  • După dezinfecţia mâinilor, elevii vor fi îndrumați direct în sălile de clasă;
  • Accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unității de învățământ (părinţi, alţi însoţitori etc.) va fi interzis în afara cazurilor excepţionale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ. Părinții/însoțitorii copiilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități au acces în unitatea de învățământ, cu respectarea normelor de protecție sanitară necesare.

– Organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze;

– În situația în care în aceeași sala cursurile sunt organizate în schimburi se va asigura un interval de minimum 1 oră între acestea;

– Intervalele aferente pauzelor vor fi stabilite în mod eşalonat astfel încât timpul de suprapunere al acestora să fie minim;

– Organizarea activităţilor şi supravegherea în timpul pauzelor se realizează astfel încât să se evite formarea de grupuri de elevi din clase diferite. Elevii vor fi supravegheaţi pe toată durata pauzelor de către cadre didactice sau alte categorii de personal, pentru menținerea distanţării fizice. Orice activităţi care presupun formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei dintre elevi.

– Jocurile şi alte activităţi care implică formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei maxim posibile dintre elevi;

– Elevii nu vor consuma în comun alimente sau băuturi şi nu vor schimba între ei obiecte de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.).

– Se pot desfăşura doar jocurile sportive care permit distanţarea fizică, de preferat în aer liber, dacă condițiile meteorologice permit;

– Orele de educaţie fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile și a unei aerisiri permanente.

– Pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, elevii vor fi instruiţi ca pe tot parcursul activităţii să nu îşi atingă faţa, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate;

– La începerea şi la finalul orelor de educaţie fizică, toţi elevii trebuie să respecte normele de igienă a mâinilor prin utilizarea unor dezinfectanti pe bază de alcool;

– Se vor efectua curăţenia, dezinfecţia şi aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi;

– Activităţile sportive în cadrul liceelor cu program sportiv şi cluburilor sportive şcolare se vor desfăşura în conformitate cu prevederile ordinului comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

Atât elevii, cât şi personalul au obligația de a se spăla /de a-și dezinfecta mâinile:

Cadrele didactice au obligaţia să anunţe cadrul medical şcolar sau responsabilul desemnat de conducerea unităţii în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie (tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, vărsături), însoţite sau nu de creşteri de temperatură, în vederea aplicării protocolului de izolare.

Publicitate