Urban Titu nu a obținut nici un punct în prima etapă a campionatului. Echipa dâmbovițeană s-a înclinat cu 1-3 în disputa cu CS Tunari, dar antrenorul Mihai Dinu a considerat că elevii săi puteau mai mult dacă erau mai atenți în faza defensivă.
Primirea tuturor golurilor în prima jumătate de oră a întâlnirii i-a dat peste cap toate planurile gândite înaintea jocului. “Am întâlnit un adversar puternic. Am primit golurile în primele 30 de minute, iar acest lucru ne-a tăiat foarte mult din elan. Au fost niște greșeli individuale pe care sperăm să le eliminăm în perioada următoare. În a doua repriză am avut agresivitatea pe care am dorit-o de la început, însă a fost puțin cam târziu. Sunt sigur că se putea mai mult, dar din păcate erorile individuale au făcut diferența. Ce a fost a trecut, iar acum trebuie să ne gândim la meciul de sâmbătă, cu CS Mioveni II. Ne dorim foarte mult să câștigăm acest joc, mai ales că jucăm acasă. Nu cred că este un capăt de țară că am pierdut în debutul campionatului. Noi am început pregătirea destul de târziu, iar ultimul jucător a venit la echipă cu o zi înaintea jocului. Încă nu s-au concretizat relațiile de joc. Știam de la bun început că va fi foarte greu. De când am venit aici am spus că echipa nu poate fi construită în trei săptămâni”, ne-a declarat tehnicianul Mihai Dinu.
Singurul gol al Urbanului în deplasarea de la Buftea a fost marcat de Mihai Alecsandru, jucător achiziționat la începutul acestei săptămâni de la Petrolul Ploiești. Cel mai nou component de pe “Orășenesc” a jucat cu ploieștenii în Liga I.
Ionu Parghel