Viață curmată într-o fracțiune de secundă! Destin crunt pentru un tânăr de 28 de ani! Șoferul a pierit pe loc după impactul fatal cu un TIR

Publicitate

Sfârșit cumplit pentru un tânăr de numai 28 de ani, sâmbătă la orele amiezii! O clipă de neatenție, o manevră riscantă sau o pierdere a controlului volanului i-au fost fatale. Bărbatul și-a pierdut viața într-un accident înfiorător, produs pe DN 6, pe tronsonul Lugoj – Caransebeș, în apropiere de localitatea Jupa.

Tragedia s-a produs după ce autoturismul cu remorcă pe care îl conducea tânărul ar fi pătruns pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un TIR. Impactul a fost devastator, iar șoferul de 28 de ani a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii.

Din nefericire, acesta nu a supraviețuit impactului produs pe “Drumul Morții”. Autoturismul pe care tânărul îl conducea s-a oprit sub roțile autocamionului.

“La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, care au constatat că, la kilometrul 461, în afara localității Jupa, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism cu remorcă și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea autoturismul din direcția Lugoj către Caransebeș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune frontală cu ansamblul de vehicule condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, de cetățenie bulgară.

Conducătorul auto de cetățenie bulgară a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din nefericire, în urma impactului, bărbatul în vârstă de 28 de ani, a decedat”, a precizat IPJ Caraș-Severin.

 

Publicitate