Majoritatea PSD și PNL din Camera Deputaților a respins, astăzi, un amendament depus de USR pentru eliminarea taxei pe boală, aberanta zeciuială impusă de Guvernul Ciolacu, de la începutul acestui an, românilor aflați în concediu medical.
La dezbaterea Ordonanței Guvernului nr. 11/2022, care modifică mai multe acte normative, printre care Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, USR a depus un amendament pentru eliminarea taxei pe boală, o taxă aberantă pentru desființarea căreia USR face eforturi constante de aproape cinci luni. Amendamentul USR a fost respins de PSD și PNL, așa că sute de mii de români care, după ce au contribuit ani la rând, au ghinionul să se îmbolnăvească de o „boală obișnuită” și au nevoie de concediu medical, vor fi în continuare suprataxați cu 10% de Guvernul Ciolacu. La fel angajatele care sunt nevoite să-și reducă durata de muncă din cauza unei sarcini cu probleme.
„Deși au susținut că vor corecta nedreptatea pe care chiar PSD și PNL au creat-o, deputații puterii au ratat astăzi încă o ocazie să și facă ceva concret în acest sens. Taxa pe boală trebuie să dispară! Nu ne putem uita în ochii unui bolnav și să-i spunem că nu este suficient de bolnav încât să primească integral indemnizația pentru care a plătit. Să fie clar: fiecare angajat plătește contribuție pentru indemnizația de concediu medical și nu este posibil să-l taxăm încă o dată, doar pentru că statul nu este în stare să verifice dacă aceste concedii medicale au fost date integral cu respectarea legii”, declară deputatul USR Victor Ilie.
USR face eforturi pentru eliminarea taxei pe boală încă din decembrie 2023, adică înainte ca această să intre efectiv în vigoare. Am cerut Avocatului Poporului, cu zeci de pagini de argumente, să atace la Curtea Constituțională „ordonanța trenuleț” prin care a fost introdusă taxa pe boală, am depus amendamente la dezbaterea acestei ordonanțe în Parlament și am inițiat și proiect de lege separat. Toate aceste demersuri au fost, însă, blocate de PSD și PNL în Camera Deputaților.
Nu renunțăm. Vom continua să punem presiune pe PSD și PNL până când taxa pe boală, inventată de Marcel Boloș și apărată cu dinții de partidele conduse de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, va fi desființată.