Valul de agresiuni din școli, inclusiv incidentele grave înregistrate în Dâmbovița, readuce în prim-plan o problemă tot mai alarmantă: siguranța cadrelor didactice. Deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga au inițiat un proiect de lege prin care amenințările și agresiunile comise împotriva profesorilor ar urma să fie sancționate mai aspru, prin majorarea cu o pătrime a pedepselor prevăzute de Codul penal.
Proiect USR: Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice!
Astfel, părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de cei doi deputați USR.
Propunerea legislativă vine ca urmare a incidentelor grave petrecute în mai multe școli din țară, inclusiv în județul Dâmbovița, în ultima perioadă, violențe care trebuie descurajate și pedepsite de lege.
„Nimic nu justifică violența. Cu atât mai puțin violența unor părinți care intră în școală și agresează cadrele didactice. Orice nemulțumire poate și trebuie să fie rezolvată prin dialog și prin mijloace legale, niciodată prin amenințări sau agresiuni. Școala trebuie să fie un spațiu sigur atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Nu putem cere copiilor să respecte regulile și să respingă violența, în timp ce adulții le oferă exact exemplul contrar”, a declarat deputata USR Corina Atanasiu, membră în Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților.

Iar deputatul dâmbovițean Daniel Blaga a completat: „Nu putem pretinde respect pentru Educație, dacă nu suntem în stare să-i protejăm pe cei care o fac posibilă. Profesorii nu trebuie să se teamă că vor fi amenințați sau bătuți pentru că și-au făcut meseria. Un părinte poate fi nemulțumit de o notă, de o sancțiune sau de o decizie a profesorului. Are tot dreptul să ceară explicații și să conteste acea decizie. Dar nu are dreptul să răspundă cu amenințări sau violență”, afirmă deputatul USR de Dâmbovița Daniel Blaga.
Proiectul completează Legea învățământului preuniversitar (Legea 198/2023) în sensul introducerii prevederii potrivit căreia amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite împotriva unui cadru didactic se sancționează cu pedeapsa prevăzută în Codul penal majorată cu o pătrime.
Sancțiunea majorată ar urma să se aplice indiferent dacă agresiunea a fost comisă în incinta școlii sau în afara acesteia, în timpul programului de lucru sau în afara orelor de curs.
Măsura propusă este în oglindă cu cea referitoare la cadrele medicale, intrată în vigoare în luna august și cu votul USR.
Anul acesta, printre cele mai grave cazuri de violență se numără:
– Timișoara (octombrie 2026). Un profesor de educație fizică de la Școala Gimnazială nr. 15 a fost agresat fizic în curtea școlii de tatăl și fratele unui elev. Incidentul a izbucnit în urma unui conflict școlar.
– Bistrița (octombrie 2026) la Școala Gimnazială Nr. 6 „Ștefan cel Mare”, o profesoară de 28 de ani a fost înjunghiată de un elev de clasa a VII-a (în vârstă de 13 ani).
– Dâmbovița (august 2026). O învățătoare a fost lovită de un părinte la întoarcerea dintr-o excursie școlară. Acest caz a fost invocat direct în expunerea de motive a celor mai recente inițiative legislative.

















