Primele 50 de măsuri fiscale propuse „mătură” sectorul bugetar: restructurări, comasări, voucherele de vacanță și indemnizațiile de hrană rămân la cei cu salarii mai mici de zece mii lei

Publicitate

50 de măsuri fiscale cuprinse într-un prim pachet de măsuri care să permită României încadrarea în ținta de deficit bugetar asumată, dar care însă, deocamdată, deși ar fi fost discutate, încă nu au fost decise și în cadrul coaliției de guvernare și, probabil, pot suferi modificări.

Astăzi, premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, au prezentat primele măsuri, printre care se numără restructurări în sectorul bugetar, de la reducerea de posturi și comasări, la plafoane pentru telefonie sau diurne și vouchere de vacanță.

„Este prima reformă reală în ceea ce privește sistemul bugetar. E pentru prima oară când un guvern al României își asumă o astfel de abordare. Îmi asum în totalitate aceste reforme, chiar dacă ele deranjează anumite persoane”, a spus șeful guvernului.

Totodată, Marcel Ciolacu a declarat: „Cred cu tărie că toate măsurile propuse de dl ministru sunt corecte. E timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare. Cei care merg la serviciu să se joace pe Solitaire, să caute în altă parte acest mod de a munci. E incredibil unde a ajuns acest fenomen.

Prin tot acest pachet se va crea un echilibru macroeconomic.

Sunt măsuri care au efecte imediate, dar și indirecte.

Sunt plafoane în ceea ce privește sporurile, nu putem avea sporuri mai mari decât salariul de bază, nu poți avea pensii speciale mai mari decât veniturile și să te pensionezi la 40 de ani.”

Marcel Boloș, ministru de Finanțe, a prezentat următoarele măsuri fiscale:

– plan de reducere a cheltuielilor cu două componente majore: prima legată de peformanță și a doua disciplina financiară.

Măsurile sunt pe patru paliere: autoritățile și sectorul public, companiile de stat și companii de subordonare locală – total personal angajat 250.000 de salariați care au costuri de 14 miliarde de lei – al treilea palier sunt instituțiile publice autonome, al patrulea palier e legat de consolidarea capacității instituționale a MF.

– Reducerea numărului de secretari și subsecretari de stat cu 20% s-a decis la nivelul Coaliției. Reducerea numărului de posturi vacante: avem în evidență 204.000 funcții vacante. Nu va putea funcționa un serviciu, dacă nu sunt minim 10 persoane în subordine. Nu va funcționa o direcție generală dacă nu sunt minim 40. Astfel funcția de șef de birou se desființează.

– Cumulul sporurilor nu mai poate depăși salariul de bază. Voucherul de vacanță era și indemnizația de vacanță: rămâne doar voucherul pentru cei cu sub 10.000 de lei brut. Voucherul costă statul 1,8 miliarde de lei.

– În categoria beneficiilor: indemnizația de hrană, nu normative de hrană pentru apărare națională, costă statul 3 miliarde de lei și se acordă fără limită și fără plafon. „Nu e normal ca unui funcționar care câștigă 30.000 de lei să-i dai și indemnizație de hrană”.

– Plafon la cheltuielile cu telefonia mobilă: 500 de lei pentru telefon, 50 de lei abonament. „Pentru depășire plătește din buzunar.”

– Capitolul bugetar ce ține de autoritățile locale – de sport, recreere – organizări de evenimente. Uneori nu ajung weekendurile pentru organizarea de evenimente de către autoritățile locale.

De la 1 ianuarie 2025 descentralizarea serviciilor publice de la nivel central: direcțiile de sport, cultură, DSP, inspectoratele școlare. „Apropierea acestui serviciu de cetățean. Până la această dată transferul către autoritățile județene se va realiza treptat.”

– Instituțiile publice cu personalitate juridică de subordonare locală nu mai pot funcționa dacă au sub 50 de posturi ocupate și dacă se suprapun cu alte instituții. „Ordonatorii de credite trebuie să decidă care intră în comasare, reorganizare sau transfer. E o decizie de oportunitate.”

– Companii de stat – 50% reducere număr de consilieri ai directorilor generali, directori.

– Numărul maxim de membri în CA, Consilii de supraveghere este de maxim 7 persoane. Remunerația – are o componentă fixă se reduce la maxim 3 salarii, componenta variabilă – maxim 6 salarii, dar în anumite condiții. „Să nu fie pierderi contabile, datorii. Nu faci treabă, nu iei componenta variabilă.”

– Achiziții sub risc – Dacă ai făcut o achiziție a unui autoturism de 100.000 de euro, iar media e de 30.000 intră sub risc și „se pornește controlul”.

– Pentru companiile de subordonare centrală și locală – normative de personal. „Nu mai pot înființa structuri după cum cineva trebuie să fie șef. Normă pentru parcul de autoturisme. Norme diurne, cazare, norme telefonia mobilă. Cheltuielile de sponsorizare activități sportive, culturale – maxim 0,25%, dar mai discutăm.”

– Conducătorii instituțiilor publice, autorităților și agențiilor autonome – salariul conducătorului nu mai poate depăși de 6 ori indemnizația brută a unui ministru. „Este absolut inacceptabil să auzim în spațiul public cum diverse autorități și agenții au salarii halucinante, nu vreau să dau aici exemple, le știți și dvoastră. Haideți să fim de acord cu această limită.”

– Normative de cheltuieli – „și dumnealor vor avea aceleași normative de cheltuieli la personal, la parcul de autoturisme, la combustibil, la indemnizații de diurna transport cazare si partea de telefoane mobile. S-a terminat nu mai pot ei sa fie într-un fel și noi sectorul public într-altfel”.

– Salariile personalului din subordine nu mai pot depăși 80% din indemnizația / salariul conducătorului de instituție.

– Cheltuielile de sponsorizare, activități sportive și culturale, maxim 0,25% din veniturile totale. Deci aceeași regulă la toți.

– Institutele de cercetare – „sunt institutele naționale, dar și în subordinea SGG sau Parlament care au activitate similiară sau nu-i caută nimeni pentru activitatea lor – reducere 20%. Pot fi comasate. Ordonatorii de credite vor stabili lista celor care se comasează”.

Pe de altă parte, răspunzând la întrebările mai multor jurnaliști, Marcel Boloș a declarat: „Ținta de deficit bugetar la rectificarea din septembrie se menține la 4,4%? Pot să vă răspund la această întrebare după ce măsurile fiscale în Coaliția de guvernare vor fi definitivate.

Măsurile privind voucherele de vacanță, indemnizația de hrană, funcțiile de conducere de la 12% la 8%, posturile vacante, normativele de personal vor fi aplicate de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Aici va hotărî Coaliția dacă va fi 1 septembrie sau 1 octombrie 2023.

Ținta de deficit bugetar asumată poate să fie discutată la modul serios după ce pe lângă măsurile pe care le-am anunțat de reducere a cheltuielilor publice – apropos impactul pentru acest an este de 2 miliarde și jumătate calculat prin aplicarea acestor măsuri plus cele care vin anul viitor – împreună cu măsurile fiscale care încă nu sunt definitivate vor duce la o conturare a maximului de țintă de deficit bugetar pe care ni-l asumăm, împreună cu încă 3 categorii de măsuri.

Măsuri de combatere a evaziunii fiscale. Avem un proiect de OUG pentru redevențe. Unele vor crește considerabil. Nu te poți îmbogăți pe resursele statului. Să nu deranjezi pe nimeni, să mimezi că fac o reformă, nu ne duce pe calea cea bună.

Nu s-a luat în discuție comasarea localităților mici. Instituțiile publice de subordonare locală nu pot funcționa cu sub 50 de angajați”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!