Poliţiştii din Dâmboviţa nu iartă pe nimeni! Peste 900 de maşini şi 1200 de persoane au fost verificate. Se face curaţenie!

Publicitate

Pe parcursul a trei ore de acțiune, polițiștii dâmbovițeni au constatat 9 infracțiuni, au aplicat peste 800 de sancțiuni contravenționale și au confiscat bunuri în valoare de 24.600 de lei.

La data de 24 mai, în intervalul orar 12.00 – 15.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care afectează climatul de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost controlate 980 de autovehicule și au fost verificate 1.228 de persoane.

Polițiștii au constatat 9 infracțiuni, dintre care 5 de natură economică, două judiciare și două de altă natură.

De asemenea, au aplicat 829 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 251.825 de lei și au confiscat bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată, în cuantum de 24.600 de lei.

Din totalul amenzilor, 108 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 60 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 6 pentru nerespectarea legislației din domeniul comerțului stradal și 24 la alte acte normative.

Cele mai multe sancțiuni, 631, au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!