Polițist reținut după ce a împușcat un câine în curtea casei sale. Medicii veterinari au reușit să salveze cățelul

Publicitate

Un polițist a fost reținut după ce a împușcat un câine în curtea casei sale. Din fericire, cățelul a scăpat cu viață, cu o gaură în cap, sărind gardul proprietății și adăpostindu-se într-un canal pluvial situat la o distanță de aproximativ 5 metri. Animalul ar fi fost împușcat de ofițer cu o pușcă. Incidentul a avut loc în comuna gorjeană Bălești și a fost sesizat organelor abilitate de către un vecin de al polițistului.

„Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că MNC este ofiţer în cadrul IPJ Gorj, fiind autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme letale de vânătoare de către IPJ Timiş, fiind posesor al permisului de armă. IPJ Gorj – Serviciul Resurse Umane a comunicat faptul MNC este organ de cercetare al poliţiei judiciare în sensul dispoziţiilor Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. Având în vedere aceste aspecte, dosarul a fost trecut în anchetă proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

În cauză s-a reţinut că în data de 15 ianuarie, în jurul orelor 14,30, din interiorul curţii imobilului unde domiciliază suspectul MNC s-a auzit un foc de armă şi, după puţin timp, a fost observat un exemplar canin rănit, care a sărit gardul proprietăţii şi s-a adăpostit într-un canal pluvial situat la o distanţă de aproximativ 5 metri. Exemplarul canin a fost identificat în viaţă, prezentând orificii circulare de penetrare la nivelul craniului, motiv pentru care a fost ridicat de medicul veterinar al Circumscripţiei Băleşti şi transportat la un cabinet veterinar din municipiul Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

 

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!