Personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile care au prioritate la vaccinarea împotriva COVID-19

Personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile care au prioritate la vaccinarea împotriva noului coronavirus (COVID-19). O decizie în acest sens ar putea să fie luată în perioada următoare.

“Este evident că procesul educaţional este un proces esenţial, este dificil şi admitem acest lucru, oricine poate să înţeleagă că este dificil în online. Este o prioritate, clar. Pentru noi este o prioritate acest aspect, o decizie va fi luată în perioada imediat următoare şi va fi comunicată în spaţiul public, însă înţelegem necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector. Este ceva ce înţelegem foarte clar”, a anunţat vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, potrivit observatornews.ro.

Ministerul Educaţiei doreşte redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor

Ministerul Educației dorește ca şcolile să se redeschidă în curând, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a campaniei de de vaccinare. “În urma discuțiilor cu majoritatea celor implicați în procesul de educație, precum și a discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Sănătății, cu factori de decizie din cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență și cu cei implicați în campania de vaccinare, prioritizând starea de sănătate a elevilor și a personalului din sistemul de învățământ, Ministerul educației își dorește redeschiderea cât mai grabnică a școlilor”.

Școlilor, inspectoratelor școlare și universităților li se cere publicarea linkului către Platforma de vaccinare împotriva COVID-19

În ce condiții s-ar putea întoarce elevii la școală. Ministrul Educației, anunț despre redeschiderea instituțiilor de învățământ

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei redeschiderea școlilor în funcție de rata de incidență a cazurilor de COVID-19. “Cu educaţia nu e de glumă!”

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!